.

.

.

.

.

.

Sentimentele va mentin vii, barbarilor !

Moartea sperantei

Cand te-am iubit era atata toamna

Si paru-ti mirosea a mere coapte,

 Îti respiram în ziua aceea, doamna,

 Sarutul cald intersectat cu soapte.

Cand te-am iubit era atata toamna,

 Stele-ti cadeau în tainice priviri,

 Iti mangaiam în ziua aceea, doamna,

 Cordul trezit de valuri si simtiri.

 Cand te-am iubit era atâta toamna,

Din gari plecau pierdute trenuri,

 Plangeau în ziua aceea, doamna,

Imbratisari iesite printre sternuri.

Cand te-am iubit era atata toamna

Şi-n gandul meu deschide-voi o nisa,

 Sa-nmormantez în ziua asta, doamna,

Iubirea toamnei noastre… interzisa.

 IUBIRE INTERZISA de IURI IULIAN LORINCZ

versuri:

 NICHITA STANESCU

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,

ca or sa-mi creasca aripi ascutite pâna la nori,

 ca ai sa te ascunzi într-un ochi strain,

 Si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

 Si-atunci ma apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le-nec în mare.

Suier luna si o rasar si o prefac

într-o dragoste mare.